Trecut

Până în anul 1948, Obștea Vicovu de Jos, sau Obștea Composesoratului de Pădure cum era denumită în trecut, era organizată un pic diferit față de cum este acum.

Care erau diferențele?

În primul rând, votul era proporțional cu suprafața de teren forestier deținută în obște și nu putea fi exercitat decât de membrul obștii (cu câteva excepții) și nu se putea vota prin procură.

În legătură cu suprafața de pădure deținută de fiecare membru al obștii, Statutul de la acea vreme prevedea în mod expres (art. 4, alin.3) că un obștean (obștean = membru al obștii) nu putea deține o suprafață de teren forestier ”mai mică decât cea mai mică cotă fixată cu ocazia întocmirii tabelei de drepturi. Drepturile succesorale sub cota minimă vor fi răscumpărate de unul din membri familiei sau de obștea composesorat”.

Consiliul de administrație era format din cinci membri aleși de Adunarea Generală pe o perioadă de cinci ani și nu erau șapte membri aleși pe trei, așa cum este în prezent.

Dintre cei cinci membri aleși se alegea un președinte, un casier, un administrator pentru pășune și un administrator pentru pădure. Totodată, obștea avea și un secretar. Prin urmare, fiecare ales avea ceva concret de lucru, avea o responsabilitate bine definită.

Care era rolul fiecăruia?

Președintele obștii era șeful întregii administrații și reprezenta colectivitatea pe lângă toate autoritățile publice; el convoca Adunarea Generală și Consiliul de administrație. Totodată, el era cel care păstra actele mai importante ale obștii.

Casierul se ocupa de încasarea veniturilor și de plata cheltuielilor;

Secretarul, spus pe scurt, se ocupa cu munca de birou și ținea toate registrele obștii;

Administratorul de pădure însoțea inginerii silvici sau pe reprezentanții lor la toate lucrările de delimitare, de marcare, împădurire, etc. El supraveghea lucrările de exploatare a masei lemnoase;

Administratorul de pășune se ocupa de pășunea de pe izlazul colectivității;

Așadar, președintele avea mai degrabă un rol de reprezentare, iar tot ce ține de activitățile concrete, de încasări de bani, de marcat lemn, împăduriri, etc. se afla în sarcina celorlalți membri aleși ai Consiliului de administrație.

Un fapt demn de a fi menționat era că organele silvice erau implicate, alături de Consiliul de administrație, în stabilirea cantității de material lemnos care urma a fi exploatat în folosul membrilor obștii.

Un lucru greu de imaginat azi: repartizarea materialului lemnos se făcea atunci nu după suprafața deținută în obște, ci în funcție de nevoi. Cei cu drepturi mari, care nu primeau întreaga cantitate de lemn cuvenită pentru acele drepturi, pentru că nu aveau nevoie de atât de mult lemn, primeau despăgubiri bănești.

Materialul lemnos neridicat în decurs de un an rămânea în proprietatea colectivității și nimeni nu avea voie să înstrăineze lemnul la care avea dreptul. Art. 41

Personalul silvic (pădurarul, inginerul silvic și brigadierul) era propus de către colectivitate, pe baza avizului organelor silvice și era numit de Ministerul Agriculturii și Domeniilor.

De reținut este și faptul că în anul 1946 obștea noastră avea un număr de 665 de membri.